✅ DECIZII
„De luni mănânc sănătos. Sau de la 1, luna viitoare. Sau de la anu’ ”
„M-am înscris în program, dar n-am început încă.”
“Știu ce am de făcut, ce să mănânc și ce nu, dar încă nu reușesc să ma organizez cu toate.”
Vă sună cunoscut?
Întâlnim frecvent și următorul scenariu:
Scrie mesaj pe grupul de suport whatsapp
„Bună! Sunt G si vreau să slăbesc. Mă bucur să fiu în acest program, aici, cu voi. Vă rog să îmi spuneți cu ce pot înlocui pâinea?
Bună! Pâinea nu se înlocuiește…pur și simplu o elimini din alimentație.
Vai, dar eu nu pot fără pâine! Niște crackers, wasa, ceva?”
Aici vă rog sa vi-l închipuiți pe Valentin Bunea de la Programul Body Engineering cum își smulge părul din cap. Ba nu, cum își dă ochii peste cap, că ține la freza și podoaba lui capilară. 😁
Frazele de mai sus le aud săptămânal de la oameni capabili, inteligenți, determinați, buni, performanți, dar și blocați atunci când e vorba de o dependență (de mâncare nesănătoasă în acest caz). Sunt oameni care au plătit taxa de înscriere într-un program, au citit ghidul, au un plan clar în față și totuși nu fac nimic. Și asta nu pentru că sunt leneși, ci pentru că sunt într-un alt stadiu al schimbării decât cel în care schimbarea reală poate avea loc.
✅ ÎNTREBAREA
Și, înainte să vă povestesc despre stadiile schimbării și cum să identifici în care dintre ele te afli, vreau să va mai povestesc ceva.
În martie, 2017, la îndemnul (a se citi provocarea) unui coleg, pun mâna pe telefon și sun la numărul de pe pachetul de țigări. Fumam de … mulți ani. Nu mă așteptam să răspundă cineva, adică să fie pe bune acel program național care te putea ajuta să te lași de fumat.
Nu doar că mi s-a răspuns la telefon foarte prompt dar modul în care mi s-a răspuns mi-a rămas întipărit în memorie, până în zilele noastre.
“Buna ziua! Mă numesc … și am sunat pentru a afla mai multe detalii despre programul…”
Doamna de la celălalt capăt al firului mi-a răspuns calm dar foarte sec:
“Buna ziua, doamnă! V-ați decis să vă lăsați de fumat?”
Pentru câteva secunde a fost liniște. Adică m-a lăsat fără cuvinte. Serios acum, nu era de ajuns suprinderea mea că mi s-a răspuns la telefon, dar mai venea și cu abordarea asta, total incomodă pentru cineva care sunase într-o doară.
Și să va mai spun ceva: a cam durut. Nu, încă nu luasem decizia și am dat în bâlbâiala când m-a luat așa, din scurt. 😳
Doamna mi-a spus că, îndată ce mă decid să renunț la fumat, pot suna și voi primi tot suportul necesar. I-am mulțumit și am închis repede. Și mă uitam la telefon și nu-mi venea să cred ce conversație avusesem.
După o săptămână am sunat. A fost una dintre cele mai bune decizii din viața mea.
Îi mulțumesc și acum doamnei doctor Magdalena Ciobanu, care coordona atunci acel program, mi-a fost de un real ajutor.
✅ DESPRE STADIILE SCHIMBĂRII
Schimbarea nu e un întrerupător, e o scară cu mai multe trepte.
Modelul lui Prochaska și DiClemente (1983), cunoscut și ca Trans-theoretical Model of Change, descrie procesul prin care o persoană trece atunci când vrea să modifice un comportament, fie că vorbim despre fumat, mâncat emoțional sau renunțarea la alimente ultra-procesate.
Iată scara schimbării, cea cu cinci trepte, fiecare cu propriul dialog interior:
Precontemplare – „Nu am o problemă.”
Persoana nu recunoaște (încă) nevoia unei schimbări, vede stilul de viață actual ca parte integrantă din sine. Ba chiar nu vede încă legătura între mâncatul său și disconfortul interior și exterior. Poate zice: „Da, exagerez uneori, dar toți o fac.”Contemplare – „Știu că am o problemă, dar nu sunt gata.”
Apar conștientizarea și negocierea interioară, persoana începe să reflecteze la beneficiile schimbării, dar persistă ambivalența față de pierderea „vechiului eu”.Începe conștientizarea, dar frica de pierdere (de gust, de plăcere, de control) e mai mare decât motivația de schimbare.Pregătire – „Mă informez, caut soluții.”
Persoana decide să facă o schimbare, își construiește un plan (cursuri de fitness, consultații, nutriție, achiziții de haine noi etc.), dar problemele de imagine și identitate rămân încă prezente.Aici apare înscrierea în program, cumpărarea cărților, discuțiile despre nutriție. Pare începutul schimbării, dar psihologic este doar faza de negociere internă.
Acțiune – „Aplic efectiv ce am decis.”
Se schimbă rutina, apar noi comportamente și sisteme de sprijin. Modificarea vizibilă se produce (slăbire, activitate fizică), iar persoana pune în practică strategii concrete; apar reacții mixte—entuziasm și frică de recidivă.Menținere – „Consolidez obiceiurile și previn recăderea.”
Stabilizarea noului comportament și a noii identități; se creează rutina, se consolidează noua imagine de sine și se reduce treptat anxietatea legată de revenirea la vechiul comportament.
Aici pot apărea și recăderi/recalibrare. Recăderile fac parte din proces, ele nu sunt semn de eșec, ci pași firești care ajută la ajustarea strategiilor și integrarea definitivă a identității nou dobândite.
✅ DE CE OAMENII SE INSCRIU, DAR NU FAC NIMIC
Pentru că mulți ajung în program în faza de pregătire, nu în cea de acțiune. Cumpără locul în program ca pe o promisiune, ca pe o fereastră între intenție și vinovăție.
Psihologic, înscrierea oferă o descărcare temporară de tensiune: „am făcut ceva”. Creierul primește un reward dopaminic de la simplul act de decizie — chiar dacă comportamentul concret nu s-a schimbat. E ceea ce se numește “intention–behavior gap”: diferența dintre intenția de a acționa și comportamentul real.
Astfel, plata devine simbolul schimbării, nu începutul ei. De aici și fenomenul paradoxal: programele de nutriție și sport sunt pline de oameni care, la nivel cognitiv, „vor”, dar la nivel emoțional „nu pot încă”.
✅ CE SPUNE ÎNTREBAREA „Cu ce înlocuiesc pâinea?”
Aceasta e replica aceea clasică a stadiului de pregătire timpurie. Nu întreabă „Cum îmi reglez foamea emoțională?” sau „Ce nevoi acopăr prin mâncare?”. Întrebarea e tehnică, nu psihologică.
Persoana caută strategie fără identitate nouă.
Când întrebi „Cu ce înlocuiesc pâinea?”, nu e vorba despre gluten sau carbohidrați. E despre frica de gol — frica de a rămâne fără confortul vechi înainte de a construi unul nou.
Și aici intervine vulnerabilitatea majoră: omul caută substituția, nu transformarea.
✅ ÎN CE STADIU TREBUIE SĂ FII CA SĂ „FACI TREABĂ”
Ca o schimbare să prindă rădăcini trebuie să intri în program din faza de acțiune timpurie, adică după ce:
ai înțeles de ce mănânci, nu doar ce mănânci;
nu mai cauți „trucuri”, ci structură;
ești dispus să te expui disconfortului (pofte, rușine, foame emoțională);
ai o ancoră de sens mai mare decât cifra de pe cântar.
Doar atunci planul alimentar devine teren de lucru psihologic, nu doar listă de alimente permise.
✅ CÂND MOTIVAȚIA NU E DE AJUNS
Motivația e volatilă. Ce ține schimbarea în viață e identitatea:
„Sunt o persoană care are grijă de corpul ei.”
„Sunt cineva care nu-și mai tratează stresul cu mâncare.”
Aceste propoziții, repetate zilnic, transformă comportamentele în congruență. Nu mai „ții dietă”, ci trăiești un stil de viață coerent cu cine ești.
Am scris despre asta aici și aici.
✅ IMPORTANT
Oamenii nu se schimbă atunci când învață ce trebuie să facă, ci atunci când înțeleg cine devin dacă o fac. Și până nu ajung acolo, orice program, oricât de bine construit, devine doar o sală de așteptare între intenție și acțiune.
Pe curând,
AmiRa - Your Human Engineer







Legat de provocarea schimbari, imi amintesc cum, la pescuit, rabdarea e esentiala pentru ca pestele nu musca la comanda, la fel ca painea.