Cum funcționează (și cum te sabotează) circuitul tău de stres cronic
Și de ce ai deschis Glovo în loc să mănânci friptura cu legume preparate de tine
„Amira, nu mai știu ce să fac, mi-e foarte greu să adorm seara, când mă pun în pat. Cum sting lumina și închid ochii, cum apar vârtejurile de gânduri, cu cele mai apocaliptice scenarii atașate; mă sucesc de pe o parte pe cealaltă, simt o agitație interioară și mă enervez și mai tare când realizez că trec orele și nu mă voi odihni suficient.” 😵💫
„Amira, mă simt epuizată, mă dor umerii și mănânc numai prostii. Seara adorm când mă pun în pat, obosită fiind, apoi mă trezesc după o oră și stau cu ochii pe pereți până spre dimineață, când reușesc să adorm iar. Ceva nu mă lasă să dorm... nu înțeleg ce și de ce...” 😖
Poate vă regăsiți în exemplele de mai sus. De ce se întâmplă asta?
Circuitul de stres cronic
Astăzi povestim despre circuitul de stres cronic — dar și despre motivul pentru care ai deschis Glovo în loc să mănânci friptura sănătoasă pe care ți-o pregătiseși cu gânduri bune pentru prânzul de azi. 🥲
Știi senzația aia când deschizi un e-mail aparent banal și, brusc, stomacul ți se strânge, maxilarul se încleștează și simți nevoia să ronțăi ceva — orice — ca să nu iei laptopul la palme? 😬
E luni dimineață. Ai în față o cafea fierbinte și o friptură cu legume în frigider. Pentru că ești adult funcțional și ți-ai propus să începi săptămâna „fresh”. 😉
Intri pe mail, iei o gură de cafea și deschizi un mesaj de la șef sau un coleg. Tonul e pasiv-agresiv, vag, dar cu iz de critică mascată:
„Te rog să revizuiești documentul trimis vineri. Nu știu dacă ai avut timp să-l citești cu atenție.”
STOP JOC.
Bam. Axa HPA s-a activat.
Creierul tău (hipotalamusul, mai precis) zice:
„Pericol!”
Hipotalamusul apasă butonul roșu. Nu face diferența între un leu care te urmărește prin savană și un șef care îți strecoară o otravă subtilă în inbox. Pentru el, tot stres se cheamă.
Trimite semnal la hipofiză, care dă alarma mai departe glandelor suprarenale.
Rezultatul? Cortizol și adrenalină. 💥
Bun venit în circuitul de stres cronic, tocmai s-a deschis!
🎟️ Următoarea stație, cu peronul pe partea dreaptă: mesajul de la școală, în care doamna îți spune că fiul tău are febră și trebuie dus acasă. Tu ai un meeting important. Partenerul/partenera e plecat(ă) cu munca. 🧩
👩🏼🔬👩🏼💻 Paranteză de geek pasionat(ă) de neuroștiințe
🔄 Axa HPA (din engleză: Hypothalamic–Pituitary–Adrenal axis) este unul dintre cele mai importante sisteme de reglare a răspunsului la stres din corpul uman. E ca un fel de stație centrală de control neuroendocrin care coordonează felul în care mintea și corpul reacționează la provocări, pericole, epuizare sau traume.
Pericolul perceput poate fi fie mailul descris mai sus, fie un antrenament prea dur care iti epuizeaza corpul, chiar daca e facut cu cele mai bune intentii.
Pe scurt, axa HPA e ca dispeceratul de urgență al corpului tău. Ea decide dacă trăiești într-o lume relativ calmă sau într-un thriller psihologic continuu.
Iată cum funcționează:
Hipotalamusul (în creier) detectează stresul (fizic, emoțional, psihologic).
Trimite un semnal către hipofiză (glanda pituitară), care este un fel de dispecer hormonal.
Hipofiza trimite mai departe un semnal către glande suprarenale, care eliberează cortizol – hormonul principal al stresului.
Când axa HPA e activată:
crește ritmul cardiac
crește tensiunea arterială
se eliberează glucoză în sânge (pentru energie rapidă)
se suprimă temporar procese „neesențiale” precum digestia, imunitatea sau reproducerea (pentru că „fugi sau luptă”)
⚠️ E util. Dacă ești în pericol real.
Dar noi, ființele moderne, activăm acest sistem zilnic, pentru tot ce înseamnă:
mesaje ambigue
priviri pasiv-agresive
perfecționism
deadline-uri
gândul că ai mâncat două felii de cozonac în plus
🛑 Problema apare când axa HPA rămâne cronic activată
Se întâmplă la mulți dintre noi, în viața modernă, percepem pericole dupa pericole, “amenintari” din exterior, sub diverse forme (munca, discutii cu familia, starea de sanatate a cuiva drag, un mesaj ciudat de la un client/sef, etc.) la care se adauga gandurile proprii care ne reamintesc de tot ce nu am terminat vreodata.
Pe termen lung, dacă acest sistem rămâne activ:
📌 corpul intră în inflamație cronică, apar probleme digestive, insomnii, oboseală extremă, anxietate, imunitate scăzută
📌 creierul devine mai sensibil la amenințări, chiar și când nu sunt reale
📌 se dereglează ciclurile naturale de energie și odihnă, apare oboseala aceea care nu trece nici după 12 ore de somn
📌 digestia e praf si mănânci emoțional
📌 trăiești ca într-o casă cu alarma pornită non-stop
Si aici inchidem paranteza.
Deci, când vorbim de motivații bazate pe frică, perceperea unui potential pericol, axa HPA se activează și creează o motivație „de supraviețuire”, nesustenabilă pe termen lung.
Revenim la ziua ta de luni, care incepuse frumos si a devenit un carusel sau “o cursa cu obstacole”.
Ce simți: